România Europeană

     Sintaxa de „Românie Europeană” pentru unii dintre noi, înseamnă cel mai nou fenomen pe care l-a trăit ţara noastră în ultimul secol. Foarte multă lume, printre care şi dragii noştri politicieni sunt aşa de „excitaţi” că am intrat în Uniune că parcă l-au apucat pe Dumnezeu de un picior. Faza dură este ca noi, cetăţenii, nu simţim acest lucru chiar mai deloc.
     Printre multele porcării care nu se vor schimba în ţara noastră dragă în următorii 10 ani, cel mai important mi se pare faptul că nimeni nu s-a ostenit să ne informeze ce înseamnă UE.   Nimeni nu ne-a spus ce se va schimba în viaţa noastră începând cu 1 ianuarie 2007. Adica, cineva a avut interesul ca noi, România, să aderăm şi să devenim o piaţă de desfacere pentru produsele vestice. Iar aşa cum suntem obişnuiţi, noi nu putem face nimic pentru a ne apăra de reglementările ce ni le impune UE. Pe zi ce trece apar noi condiţii pe care trebuie să le îndeplinim, să facem peste noapte din ţânţar – armăsar.
     Dar, întreb şi eu ca tot românul care îşi plăteşte taxele ca un negru , din ce în ce mai multe din nefericire, ce au făcut acei oameni sus puşi care sunt plătiţi cu bani grei să ne informeze şi să ne apere interesele ? De ce nu s-a făcut o informare despre lucrurile ce se vor schimba din momentul aderării, începând cu cel puţin momentul în care am ratat primul moment al integrării (2005 parcă). Cine îi va trage la răspundere pe ei pentru că nu şi-au făcut treaba ? Probabil că nimeni, doar „trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul”.