Pe cine votez preşedinte ?

Despre alegeri, cine candidează şi ce oferă ei viitorului nostru probabil sunteţi deja scârbiţi şi plini până la refuz de informaţii. Totuşi pentru o scurtă recapitulare a candidaţilor şi a platformelor electorale mai aveţi timp să daţi o raită pe aici . Eu nu mă duc la vot pentru că e prea scump pentru mine dar dacă aş fi acasă aş face în felul următor: m-aş duce la vot, de ce nu, e dreptul meu dat de lege (constituţia e tot un fel de lege, care se poate schimba după bună-voinţa celor de la putere) , una oleacă mai bună decât cea a învăţământului. M-aş duce la vot şi aş vota ceea ce au făcut politicienii cu ţara asta în ultimii 20 de ani, mai exact aş strica votul, e singurul moment în care cică am putere să îmi zic păsul despre viitorul ţării. Oricum iese cine vor ei nu cine vrem noi aşa că votul meu va fi mai bine interpretat, dacă nu e singular, decât dacă nu mă duc deloc sau dacă votez cu cineva care este dintr-un partid de care nu am auzit sau este "independent". Asta în primă fază, la etapa 2 de alegeri, care sigur va fi, merg şi aleg pe cel care cred că pe lângă ce fură mai face şi ceva pentru ţara asta, pentru nivelul de trai şi în particular pentru mine ca simplu cetăţean fără maşină de 20.000 euro la scară şi salar de 1000 euro pe luna (pe Pământ).

Întotdeauna am considerat că România a fost mai bine condusă de către un străin, aşa că, cu tupeu, că oricum nu avem nimic de pierdut, că oricum toţi sunt mână în mână, oricum prin votul meu nu am putere că la 2 străzi mai încolo se falsifică alte 100 de voturi şi la 2 oraşe mai încolo se cumpără altele 1000, deci cum spuneam l-aş vota pe Hunor Kelemen. Poate o să ziceţi că sunt nebun, ei uite că poate nu sunt, cu ce ne-a ajutat că am pus botu la sloganuri de genu "să trăiţi bine" ? Prefer să urmăresc scandalurile şi să-l ascult pe Badea decât să cred campania electorală a viitorilor potenţiali preşedinţi. De ce ? Pentru că în campania electorală ei nu spun de unde au atâţia bani, cum s-au îmbogăţit, cum au ajuns unde sunt şi se fac că uită de timpul petrecut la putere până atunci, timp în care nu au făcut mai nimic bun pentru ţară, în schimb presa nu uită şi nu iartă.

Acum e rândul tău să votezi. Deci, cu cine votezi ?