Dacă aţi citit şi restul post-urilor din categoria Portugal aţi putut observa, cei ce nu ştiaţi, că pe aici prin Portugalia lucrurile stau puţin altfel. Probabil că pe mulţi îi intrigă faptul că ei au acele obiceiuri cu studenţii din anul I, acele ritualuri prin care bobocii sunt îndrumaţi şi ajutaţi să devină oameni mari. Dar toate aceste obiceiuri până la urmă cred că se justifică, părerea mea. Zilele trecute am aflat că ei nu numai că sunt cu 2 ore în urmă faţă de noi dar sunt şi cu 2 ani în urmă (înainte de fapt). Ei sunt daţi la şcoală la vârsta de 6 ani, noi la cea de 8 în medie, ei ajung în anul I de facultate la majorat marea majoritate, noi la sfârşitul liceului. Deci cumva se justifică zic eu.
Aici la facultate au loc periodic mese festive, nu prea protocolare deoarece lumea mai mult merge acolo sa se simtă bine, să bea şi să socializeze nu să fie la 4 ace, mese la care participă studenţi din toţi anii şi profesori. Ce m-a impresionat cel mai tare e faptul că ei se consideră egali, anume toată lumea plăteşte ce consumă, inclusiv profesorii. La noi în 5 ani de zile nu m-a invitat nimeni dintr-un an mai mare să ne cunoaştem, poate am nevoie de ajutor sau să se organizeze o masă de genul ăsta în care să mai vorbeşti cu profanii şi ca între oameni, nu numai pe post de student.
Ce îmi mai place aici, ca idee, faptul că ei folosesc foarte multă hârtie. Da, pe masă, peste faţa de masă mai peste tot vezi aşternut un fel de şerveţel de dimensiune mare (cât masa dacă e mică ori A2 cred) din hartie destul de groasă, cam cum sunt rolele de hârtie pentru bucătărie la noi, aşa ceva. Simplu, curat, rapid. Mănânci ca omu şi se întâmplă să dai pe masă, nici o problemă, la sfârşit se schimbă şervetul şi gata, masa e iarăşi albă, prezentabilă şi curată, gata să primească clienţi noi.
Related posts:

One Comment (including trackbacks)
ai observat bine… sunt multe lucruri bune care ar prinde si in romania, daca s-ar incerca (poate). despre ritualul de anul I din facultati – pe alocuri sunt foarte violente, deci ai grija
foarte frumoasa initiativa ta de a impartasi informatii cu alti romani care au treaba pe aici.
Leave a Reply