Rujul de pe bord

Variantă de reclamă:

O zi normală de lucru, o doamnă cochetă şi aranjată iese din Bancă se suie în primul taxi şi zice la şofer următoarea destinaţie. Pe timpul deplasării doamna noastră scoate din poşetă rujul, pune poşeta pe bord, coboară parasolarul, se oglindeşte în oglinda acestuia şi se rujează. Numai bine pune rujul pe buze când vede cu coada ochiului că poşeta ei o ia la vale să se răstoarne pe podeaua maşinii. Din instinct întinde mâna şi o prinde în ultimul moment, o aranjează, timp în care şoferul o anunţă că au ajuns la destinaţie. Pune rujul în poşetă, plăteşte, iese din maşină face doi paşi dar îşi aduce aminte că tocmai se ruja, scoate oglinda din poşetă să vadă cum s-a rujat şi constată că are o dungă de ruj pe obraz până la ureche. Supărată scoate minitrusa de machiaj şi repară accidentul. După ce termină treaba în acest loc ia alt taxi şi se îndreaptă spre locul unde urma să aibă o şedinţă importană, pe drum acelaşi lucru i se întâmplă, chiar mai grav, la destinaţie mai pierde 3 minute cu culesul conţinutului poşetei de prin maşină plus repararea machiajului. După şedinţă, nervoasă că din cauza accidentului de mai devreme a pierdut o parte importantă a acesteia, ia alt taxi şi se îndreaptă spre restaurantul unde o aştepta soţul pentru a petrece împreuna o seară specială. Pe drum, obosită fiind, face aceleaşi lucruri, se rujează, se aranjează în oglinda parasolarului. După ce plăteşte taxiul, iese din maşină, face doi paşi şi îşi aduce aminte ce a păţit toată ziua cu refacerea machiajului, scoate oglinda din poşetă să vadă cât de rău arată şi de data asta, dar spre surprinderea ei nu avea nici o urmă nicăieri, totul arăta perfect ( poşeta numai căzuse de pe bord ). Impresionată îşi întoarce privirea spre taxiul care tocmai se punea în mişcare să vadă ce marcă şi model este.

Ultimul taxi avea într-adevăr un bord practic, util în situaţii de urgenţă.

– dacă tot îmi vin idei de ce să nu le fac publice, dacă le ţin doar pentru mine slabe şanse să mă întrebe cineva vreodată ce părere am eu sau ce idei am eu în legătură cu astfel de lucruri. Asta am conceput-o deoarece mă enervează când văd maşini noi, care cică au tot felul de compartimente practice dar nu au bordul făcut în aşa fel încât să poţi pune la nevoie o poşetă, o geantă mai mică, o borsetă, nişte hârtii … fără să se ducă pe jos la primul demaraj. Mai exact cum sunt maşinile ca Peugeot 206 sau Fiat Punto nu ca Opel Corsa care are bord aerodinamic ( la interior !!! , helooo !!! ).