Unde să mănânci în Porto

În Portugalia, din câte am observat eu, nu e chiar aşa uşor să găseşti un loc să mănânci ceva bun şi ieftin, mai ales în oraşele mari şi să ştii ce mănânci. Da, de multe ori am comandat mâncare după ureche sau după cum mi s-a părut că sună mai bine deoarece cu greu găseşti un chelner care să ştie limba engleză. Pe aici se vorbeşte, pe lângă limba locală, franceza şi germana dar din nefericire stau cam prost cu amândouă dar la nevoie merge foarte bine o varză de italiană cu spaniolă cu franceză şi ceva portugheză, ca să te înţelegi cu lumea.

În Porto recomand două locuri unde poţi mânca dacă eşti în trazit sau vizitezi oraşul: Restaurantul Embaixador situat mai la vale pe stânga de staţia de metrou Aliados şi etajul cu terase din mall-ul Catarina de pe Strada Santa Catarina (shopping street in Porto). De ce  ? Pentru că la Embaixador arată bine, am găsit tot timpul pe cineva care să vorbească limba engleză, servirea e bună, poţi mânca îndeajuns la preţuri în jur de 5 Euro şi meniul este în mai multe limbi printre care şi engleză iar la sfârşit este ilustrat (meniul, adică felurile de mâncare sunt numerotate iar la sfârşit găseşti poza cum arată). La mall se poate mânca tot bine şi ieftin (poate nu chiar la fel dar găseşti ceva să nu leşini până acasă) şi ai de unde alege deoarece este un etaj numai cu mese şi fastfood-uri care chiar merită văzut, designul este inedit.

Pentru necunoscători recomand să încercaţi francesinha especial. Este un senviş în ordinea următoare de jos în sus: felie de pâine, felie de caşcaval, felie şuncă, felie costiţă, bucată de carne de vită făcută la grătar, felie costiţă, felie şuncă, felie de caşcaval, felie de pâine, felie de caşcaval. Se serveşte în sos picant de culoare maro cu garnitură de cartofi.

*scuze că nu am pus link-uri dar încă face WP figuri şi îmi face varză postul când salvez dacă am link-uri chiar dacă sunt la zi cu update-urile. Daţi căutare după nume că sunt corect scrise.

Parerea ta aici:

* - de preferinta cat mai exact