Am mai găsit nişte iertăciuni pentru cei interesaţi, nu sunt toate, am să mai adaug dar nu am să mai pun textul la fiecare ca şi până acum. Dacă întâmpinaţi probleme nu ezitaţi să îmi lăsaţi comentariu sau să mă contactaţi.

Staţi, staţi fraţilor, staţi!
Şlicele din cap luaţi,
Lângă mine v-adunaţi,
Cu luare-aminte-ascultaţi.
Ascultaţi cu luare-aminte
Aceste două-trei cuvinte,
Cari îs de Dumnezeu rânduite
Şi de mine-acum rostite.
Dumnezeu că s-a gândit
Cerul şi pământul a zidit
Şi cu câte-a socotit
Cu toate le-a-mpodobit.
Şi de luni, cum s-a sculat,
Până sâmbătă-a lucrat
Duminecă s-a odihnit,
Pe noi ne-a blagoslovit
C-o zi bună de hodină,
Ca noi lui să-i mulţămim
Pentru toată sănătatea
Cea de peste săptămână.
Iar luni des-dimineaţă
Pe pământ că s-a pornit
Şi a pus la toate nume
Câte le-a aflat pe lume.
Iar dup-aceea-a făcut
Din gios despre răsărit,
Deasupra, pe pământ,
Un rai mititel,
Mândru, frumuşel,
Pe patru stâlpi de argint,
Şi apoi 1-a-mpodobit
Cu lumini de cununie, …

SFLM – Iertaciune_Boian_Sibiu

Staţi, cinstiţilor nuntaşi
Şi cu toţi împrejuraşi,
Câţi aici v-aţi adunat.
La astă nuntă cinstită
Şi veselie blagoslovită,
Că asta ar’ să rămâie
La tineri cu datorie,
La bătrâni cu veselie
Până-n veciului vecie,
Cei tineri să năzuiască
Ca să se căsătorească,
Cei bătrâni ca să trăiască
Şi să mi se veselească.
Şi iarăşi, rogu-vă, staţi,
Staţi puţin şi ascultaţi,
Cuşmele din cap luaţi,
Aste două-trei cuvinte
Cari din veci sunt rânduite
De la cerescul părinte.
Şi dumneavoastră cinstiţi,
Cinstiţi şi prea buni părinţi,
Cari sunteţi blagosloviţi
Ca şi pomii cei rodiţi,
Ce dau roadă ramurilor
Din răcorile rădăcinilor,
Pre aceşti fii, ce i-aţi făcut
Şi cu necaz i-aţi crescut
Şi Dumnezeu s-a-ndurat
Zile bune de le-a dat,
Zile de căsătorit
Şi-mpreună de trăit,
Faceţi bine şi-i iertaţi
Şi să-i binecuvântaţi,
Să se bucure şi ei
De binecuvântarea dumneavoastră,
Cum s-a bucurat
Dumnezeu dintru-nceput,
Când a făcut
Cerul şi pământul,
Numai cu cuvântul,
Şi marea cu toate
Câte sunt într-însa
Numai cu zisa. …

SFLM – Iertaciune_Reuseni_Suceava

Nuntaşi,
Împrejuraţi,
Gloate şi noroade,
Câte aici sunteţi adunate
De pe-aproape şi departe
Poftim staţi
Şi-ascultaţi
Şi d-voastră cinstiţi,
Buni şi înduraţi părinţi,
Cari sunteţi rânduiţi
Ca nişte pomi înfloriţi,
Ce fac roată ramurilor
Din răcorile rădăcinilor,
Poftim staţi
Şi-ascultaţi
Pe-această fiică iubită
Care-ngenunche smerită
Şi cu multă rugăciune
Vă cere azi iertăciune.
Căci dintru-nceput
Dumnezeu a făcut
Dumnezeu sfântul,
Numai cu cuvântul,
Cerul şi pământul,
Şi marea cu câte-s într-însa,
Le-a făcut numai cu zisa.
Şi după ce le-a gătat,
La toate le-a dat
Multe podoabe măreţe
Şi destulă frumuseţe
Şi dintru-nceput
Pământu-a umplut
Cu deosebite
Soiuri de vite,
Aeru-n nălţime,
Cu paseri mulţime.
Cerul 1-a împodobit
Cu lună, cu soare
Şi cu stele lucitoare; …

SFLM – Iertaciune_Vatra_Dornei_Suceava

Dacă la accesarea link-urilor vă apare pagină cu eroare, reveniţi la articol şi salvaţi astfel : click dreapta pe link -> Save Link As -> Save.

Casă de piatră !

Related posts:

  1. Strigături de nuntă
  2. Vulpea, hulpea sau vama la nuntă
  3. Bărbieritul la nuntă
  4. Masa mare la nuntă
  5. Cum să citeşti uşor pagini web scrise în alte limbi
  6. Conăcăria – la nuntă
  7. Oraţie la masă la nuntă
  8. Chemarea la nuntă
  9. Jucatul găinii la nuntă
  10. Oraţie la nuntă 3