La cantina USV – impresii

     Deoarece lucrez în cadrul universităţii nu am timp să mănânc acasă la amiază, frecventez cantina proaspăt deschisă. Astăzi iar era fum în cantină şi miros de mâncare.
     Cel mai stresant lucru m-i s-a părut faptul ca la casă îţi cere carnetul de student sau legitimaţia de cămin pentru a te încadra la tarifare. Căminiştii plătesc 30%, studenţii necăminişti 40%, angajaţii USV 50% iar „străinii” 100% din valoarea preparatelor cumpărate. M-i se pare o prostie mare cât cantina. Adică cine mă verifică la intrare că sunt student căminist sau nu ? Nimeni. Înafară de controlul de la casă , nu te verifică nicăieri, de parcă ai fi criminal. Şi aşa banii de la minister pentru decontarea reducerilor vin, de trebuie să car după mine legitimaţia şi să facă diferenţa între mine şi căminişti. La fel ca orice student şi eu îmi achit datoriile băneşti pentru facultate, sau statul – asta datorită meritelor mele.
     Ce mai este deranjant , este faptul că iei prima dată mâncarea şi apoi plaăteşti. Până ajungi la masă mâncarea ta este rece, asta dacă era caldă când ai luat-o. Şi după ce iţi trece foamea şi nervii de la aştepare, după ce mănânci, reuşeşti să ieşi în sfârşit afară unde este aer curat.
     Dar asta este situaţia , o să mă obişnuiesc. O să-mi leg de gât carnetul de student şi o să mă legitimez pentru a nu da exemplu de rea purtare.  Oare angajaţii universităţii , care numai sunt studenţi, merg cu un dosar la ei la cantină ce conţine : copie după contractul de angajare, adeverinţă de salarat şi copie după buletin ? Nu cred, de aceea nu înţeleg de ce atâta miltărie pentru 10% ….

vedere fata

fata lateral

servire

coada asteptare

sala mese

separeu angajati