Vulpea la nuntă

Dacă mirele nu e din acelaşi sat cu mireasa, atunci nemijlocit după ce s-a suit mireasa în trăsură şi mirele cu vorniceii săi au încălecat pe cai şi dau să plece spre casă, feciorii de sat se reped la poartă, o închid şi nu lasă pre nuntaşii din satul străin, însă mai cu samă pre mire şi pre mireasă să iasă din ogradă afară, până ce acest din urmă nu le plăteşte o dezdăunare, pentru că ei au jucat pre mireasă cât timp aceasta a fost fată mare.
Această plată, care constă mai ales dintr-o măsură oareşicare de băutură, precum şi datina împreunată cu dânsa, se numeşte în cele mai multe părţi ale Bucovinei vulpe sau hulpe.
Dacă acuma mirele voieşte ca atât lui cât şi miresei să nu i se întâmple nimica, plăteşte mai întâi fără cea mai mică împotrivire vulpea cerută, scoate după aceasta un şip de rachiu, cinsteşte pre toţi feciorii de-a rândul, îşi ia rămas bun de la dânşii mulţămindu-le pentru că i-a jucat mireasa cât a fost fata mare şi apoi, deschizându-i-se poarta şi dândui-se drumul, se porneşte şi se duce cât se poate de repede cu mireasa şi cu toţi petrecătorii săi, ca nu cumva feciorii de sat să-şi tragă pe samă şi apoi să i se întâmple vreo neplăcere sau chiar nenorocire pe drum.
Dacă însă mirele e un om întinat şi cărpănos, dacă se pune de pricină şl nu voieşte defel să plătească feciorilor de sat vulpea, sau dacă plăteşte mai puţin de cum au cerut aceştia, atunci nu e prea bine de dânsul, şi mai ales când vreun fecior din sat a avut de gând singur să-şi ia de nevastă pre fata ce s-a măritat, şi părinţii ei n-au vrut s-o dea sau ea singură n-a voit să meargă după dânsul. Atunci îl lasă pre mire să iasă, dar de pe altă parte se duc înaintea lui, strică pretutindenea toate podurile cele mai slabe pe unde are să treacă nunta, sau, ce e şi mai rău, caută un prilej bun de a răsturna trăsura în care se află mireasa, a împrăştia şi a tăvăli zestrea acesteia, şi a face astfel, atât mirelui cât şi miresei, mai multă supărare şi daună, decât ar
fi ţinut toată vulpea.
Ba unii miri nu scapă nici cu atât, ci ei o păţesc şi mai rău, căci feciorii de sat cum văd că se pun de pricină se apucă nu numai la ceartă, ci sar chiar şi la bătaie, şi nu un mire se duce bătut măr acasă. Şi dacă se amestecă şi nuntaşii săi, atunci şi aceştia sunt bătuţi şi luaţi pe fugă.
De aceea, fiecare mire din sat caută cât mai degrabă să plătească vulpea, ca să scape cu obraz curat.
La românii de pe ambele ţărmuri ale Crişului Negru, comitatul Bihariei, când cuscrii şi cu mirele se gată ca să se ducă cu mireasa la mire, e asemenea datină de a opri pre mire la poartă şi a cere de la dânsul un fel de răsplată pentru mireasă, după cum ne putem încredinţa din cântecul numit Nevesteasca, care se cântă la această ocaziune de 4 sau 3 inşi dintre cuscri şi tot atâţia din partea miresei sau dintre corintei, după o melodie de tot frumoasă şi armonioasă.

Mirele:
Portari, portărei,
Dragi oamenii mei,
Daţi-mi mândra mea,
Deschideţi poarta,
Ca să ies cu ea!

Portăreii:
Mire frumuşel,
Tânăr feciorel,
Nu te lăuda
Zău, cu aceasta;
Că noi nu ţi-om da
Mândruliţa ta,
Pân’ ce-i fi vorbit
Cine ne-a venit
De la voi la noi?

Mirele:
Bine mă-ntrebaţi,
Răspuns căpătaţi:
Că eu mi-am mânat
La voi un bărbat,
Pe socrul cel mare
Zău, întâia oară,
Să vadă fata
Că mândră-i sau ba.

Portăreii:
Mirel de la masă,
Pe soriţa noastră
N-om da nicidecum
Până nu ne spuni
Că a doua oară
Pe cine-mi mânară
De la voi la noi.

Mirele:
Portărei de poarte,
Io răspund la toate
Că a doua dată
Zău, că am mânat
Pe cumătrul mare,
Să vadă fata
Că mândră-i sau ba. …

SFLM – vulpea

Vulpea o întâlnim aşijderea la toate popoarele europene.

*după un text de Simion Florea Marian, ed. Saeculum I.O., 2000