Omul un animal mare

Se trezi într-o dimineaţă o maimuţă şi se întrebă “ce dracu facem noi aici? ce faţă de 2 kmp avem.” Se ridică în două picioare şi după “uăăăaau, cool !” se uită spre zările pe care le vedea adesea din copac şi gândi “hmm, ia hai sa vedem ce-i acolo, poate ne place. Gaşcă, sus toată lumea şi să mergem.” Şi o luară ei într-o parte şi tot merseseră şi după ce văzură câta pământ şi apă şi tot felul de bogăţii prin copaci şi alte animale se gândi ea/el “îmi place, ce ar fi dacă toate ar fi ale mele, ăştialalţi să mă slujească pe mine, să nu mai umblu creanga prin copaci, să mă ascund că mă mănâncă băieţii răi … hai să văd ce iese”. Şi aşa a început să crească sentimentul de putere. De-a lungul timpului a avut mai multe denumiri: regat, împărăţie, imperiu dar era totuşi complicat că deşi ştiai tot timpul care e şeful cel mare la fel ştiai că dacă îi iei capul poţi deveni tu cel de sus, partea naşpa aici era că la fel de uşor puteai deveni tu ăla căruia i se ia capul. Naşpa !

“Ce-i de făcut ?”, se întrebă maimuţa. “Ştiu, ce-mi trebuie mie să fiu cel mai şmecher, să mă ştie toată lumea, să mă caute, să mă ia la rost. Trebuie să inventez altceva, ceva mai bun, ceva mai sigur pentru mine … o să-i spun democraţie”. De ce tocmai la asta s-a gândit maimuţa ? Deoarece comunism era deja luat de altă maimuţă şi ce sentiment mai sigur de a fi independent şi a manipula maimuţelele e mai simplu decât cel în care ele cred că sunt independente. “Gata, am găsit, ne băgăm!” şi şi-a făcut el grupul lui de maimuţele şi le-a zis “Noi suntem puternici, avem tot ce ne dorim, să facem de acum în aşa fel încât să dominăm tot Pământul dar să ne fie bine indiferent de situaţia. De azi înainte ce facem e treaba noastră, totul e strict secret.”

Şi aşa a început ideea dominaţiei mondiale, după principiul “Scopul scuză mijloacele” chiar dacă acestea erau războaie aparent inutile dar cu victime nevinovate şi câştiguri bine analizate, dezinformarea şi manipularea maimuţelor mai mici pentru a le orienta spre obiectivul principal al planului. Cam aşa a ajuns maimuţa din copac să conducă lumea, crezând că dacă aşa gândeşte ea sigur aşa e bine pentru toată lumea. De fapt maimuţa nu avea ca scop fericirea tuturor ci doar a celorlalte maimuţe care i se alăturaseră de la bun început, că doar e mai uşor să controlezi gândirea prin 10 puternici de încredere decât unul singur.

Inventăm denumiri de sisteme după care ne organizăm viaţa, sau ne-o organizează alţii, când la urma urmei tot acolo ajungem: o mare ţeapă.

Poate veţi considera că ce am scris este o prostie, o aiureală sau ceva superficial, o poveste tâmpită a unui om care vrea să se facă auzit. Dar de asta ce o să mai ziceţi ?