Adrese şi contacte web ciudate

Nu de multe ori se întâmplă să văd adrese web a diverselor site-uri de instituţii, organizaţii, bloguri, firme … şi ce fel de organizaţie mai vreţi voi,  care are în compunerea adresei web liniuţe, prescurtări sau cuvinte provenite din alte limbi.

Sunt de părere că adresele web ar trebui să nu respecte pe deplin regulile de scriere deoarece în adresa web nu poţi introduce spaţiu sau diacritice. Pentru a înlătura acest neajuns unii folosesc cratima. O fi o justificare dar eu cred că arată aiurea faţă de versiunea fără. Dacă tot cumperi o adresă, ce importanţă are dacă cuvintele sunt legate sau despărţite, dacă are să se indexeze eu cred că motoarele de căutare ştiu să despartă în silabe sau să recunoască un cuvânt ca şi un întreg. Şi în plus dă aiurea când spui cuiva “adresa mea de web este blabla liniuţă jos blabla punct net”. Consider această utilizare a numelor site-urilor o greşeală deoarece acestea prin scopul lor nu ar trebui să se subordoneze regulilor de ortografie. Un exemplu este www.suceava-news.ro

Alte site-uri care sunt total aiurea concepute la domeniul adresă web sunt cele cu prescurtări cum este de exemplu www.primariasv.ro De ce era nevoie de prescurtarea asta n-am înţeles dar mi pare că arată oribil având în vedere că promovează o instituţie a statului reşedinţă de judeţ. Din păcate nu e singurul exemplu de acest fel.

Referitor la al treilea aspect sunt site-urile care au nume compus cu toate că nu este cazul. Faptul că unele site-uri, ca prezentul, au nume în limba engleză integral şi sunt .ro sau în limba română şi sunt .com, .eu, .altele, este o altă discuţie. Un exemplu de astfel de adresă este www.brasovcity.ro

Nu ştiu ce a fost în capul celor care au gândit acest fel de adresă dar sigur au rezolvat-o româneşte. Nu cred totuşi că versiunile fără cratimă, cu denumirea completă şi potrivită pentru cititorii lor nu era liberă sau nu putea fi răscumpărată cu puţin efort financiar. Pentru unii imaginea contează, pentru alţii nu prea.

Referitor la contactele online, aici mă refer la adresele de email ce apar pe diverse site-uri, mi se pare jenant câteodată când văd, chiar şi la instituţii mari de învăţământ, adrese de contact de yahoo, gmail, hotmail. Această problemă este una cam generală, de puţine ori am fost contactat de  personalul diverselor magazine online sau bloguri de pe adrese personalizate sau private (nu ştiu care este clasificarea corectă a acestora). Ce e aşa greu să foloseşti o adresă personalizată ? Cum o foloseşti e altă chestiune. Totul ţine de imaginea care o faci celui pe care îl reprezinţi şi mai ales a ta.