Regiuni uniţi-vă cu ţara

Poate aţi văzut reclama aia minunată de la Danone care face nu ştiu ce concurs minune, bătaie spre Nutriday,  prin care dă câte un cadou ca premiu, per 20 mil. români. N-am înţeles de ce la 100 ani de la unire mai trebuie să ne batem între noi, de ce mai trebuie să ne împărţim în moldoveni, olteni, munteni, bănăţeni, etc. Şi aşa suntem o ţară vai cu curu ei, fapt care nu prea ne-a unit şi în această istorie minunată nea păstrat aşa cum suntem referiţi în reclamă. Nu s-a schimbat nimic în mintea românaşilor, dacă mergi dintr-o regiune în alta ai toate şansele să ai probleme pentru că nu eşti de-al lor şi astea începând cu respectul şi terminând cu bunul simţ. Nu spun că nu sunt şi excepţii dar revenind la reclamă de ce ar trebui să mă bat cu alt român doar pentru că s-a născut sau trăieşte în partea cealaltă de munte ? Asta eu consider rasism.

Greşeala românului e că crede prea multe din ce vede la TV, mai ales prin reclamele de zi cu zi, mincinoase şi manipulante. Poate nu ştiţi ce succes are firma Danone în state, acolo unde democraţia e puţin mai altfel ca la noi. Dar noi nu, noi credem că un iaur de 1,5 lei poate fi natural, fără conservaţi şi coloranţi dar să ţină câteva săptămâni şi să fie produs şi în cantităţi imense.

Aşa că mai gândiţi-vă când vedeţi o reclamă care promovează un produs ce aduce fericire, nu de alta dar majoritatea produselor care aduc fericire intră la categoria droguri.

1 Comment

Comments are closed.