Ce mi-am luat de la târgul meşterilor populari din Suceava

Târgul meşterilor populari de la Suceava a avut loc în perioada 29 – 31 iulie, ediţia din 2011 cel puţin. Nu am ajuns să văd ce oale şi ulcele mai fac meşterii noştrii dar am reuşit să ajung la spargerea târgului. Ce să îmi iau, ceva frumos, ceva deosebit, ceva să fac un cadou şi am găsit.

Da, un suport pentru linguri. Mă săturasem să tot zoiesc pe lângă aragaz cu de toate de pe lingurile pe care le foloseam la făcut mâncare şi mai ales că văzusem în magazine ceva de genu ăsta dar din plastic, nu m-a încântat de loc ideea, am zic că tocmai la fix. Am dat cam 15 lei pe ea, dacă ţin bine minte. Părea ea cumva ciudată, cu culori necaracteristice zonei sau ţării şi la atingere parcă era prea fin lacul dat peste vopsele dar am zic că na, se poate şi la noi.

Surpriza a venit mai târziu când umblând cu ea să o spăl am văzut că pe verso este un text pictat. Oare ce scrie ? Păi scrie cam aşa: DECORATO A MANO. Aţi înţeles da, cam ce oale meşteşugite vând ai noştrii pe la târguri. N-am găsit altă referire la fabricant dar a fost suficient.

Cam asta-i. Te-ai prins ?