Prieteni

Oare ce înseamnă să ai prieteni defapt ? Probabil că majoritatea dintre noi au sentimentul că prieten este acea persoană, indiferent de sex sau specie, care prezintă un nivel mai mare de afecţiune pentru noi raportat la celelalte persoane sau nonpersoane cu care intrăm în contact în fiecare zi. Cred am descris destul de corect, din punctul meu de vedere, ce înseamnă ca cineva (om, animal, insecta …) să îţi fie prieten. Din nefericire numărul celor cărora le putem spune prieteni este redus, se spune că eşti fericit dacă îţi ajung degetele de la o mână să îţi numeri prietenii. Asta pentru că oamenii, în mod special, sunt răi, egoişti, profitori … şi lista ar putea continua. De accea s-a inventat termenul de amic, pentru a defini o persoana cu care ai oarece legatura dar cu care nu impărtăşeşti neapărat un sentiment profund de încredere.

Defapt unde vreau să ajung. Vreau să afirm cu tristeţe faptul că în ziua de azi nu prea mai am prieteni. Adică în generală am avut câţiva printre colegi, pe lângă bloc alţii, prin liceu iar câţiva şi de la facultate am furat vre-o 2 dar după tot acest timp am realizat că nu mai ţin legătura cu foarte mulţi dintre aceştia deoarece fiecare şi-a găsit locul lui. Şi atunci mă întreb câţi priteni am defapt, la câţi dintre ei pot să apelez oricând cu vreo problemă sau un neapărat şi să fie deschis la vorbele mele. Nu prea mulţi şi asta mă întristează. Totuşi încă nu simt nevoia să îmi iau un animal de casă… 😀

Oare voi nu aveţi câteodată acelaşi sentiment ? Că vreţi să ieşiţi la o bere sau să chemaţi pe cineva la voi să staţi la o palavră şi să vă mai spuneţi oful sau doar să vă simţiţi bine fără a vă gândi “mai dar oare să zic şi asta… oare trebuie să ştie … oare e treaba lui … oare am încredere în el …” Oare de ce e aşa greu să ai prieteni ?