Completează-ţi singur fişa deţinătorului de permis de conducere

Când vine timpul şi îţi expiră perioada de valabilitate a permisului de conducere, sau îl pierzi, sau trebuie să schimbi anumite date ce apar în el cum ar fi numele sau adresa, trebuie să te prezinţi la biroul poliţiei din instituţia prefectului pentru a-l preschimba. Încă nu am auzit de cineva care ar dori să îşi radieze permisul. 😀 Printre hârtiile care trebuie duse, asta făcând abstracţie de faptul că s-a inventat calculatorul şi bazele de date, trebuie să completezi şi o bucată de hârtie cu titlul “Fişa deţinătorului de permis auto”. De regulă această hârtie, precum şi altele ce folosesc de regulă la solicitarea a tot felul de acte de la poliţie sunt făcute de birourile de acte de prin preajma locaţiei. Acest lucru totuşi nu este obligatoriu, unele hârtii, nu ştiu exact care, pot fi completate şi de către solicitant. Completarea lui este solicitată totuşi în format dactilografiat. Nu ştiu în ce măsură dacă scrii cu piţul dar citeţ şi doar cu majuscule ţi-l acceptă sau nu.

Acest lucru se face în felul următor: se descarcă de pe site-ul poliţiei sau prefecturii documentul respectiv, în cazul de faţă fişa deţinătorului care se poate găsi în format pdf. Dacă o găsiţi sau vă chinuiţi să o reproduceţi în format doc e şi ma simplu de completat dar e mai greu de făcut să arate la fel. După ce aţi descărcat-o pe minunatul dvs. calculator pe care probabil îl are mai toată lumea prin casă sub o formă sau alta, vă descărcaţi de pe internet un program ce poate face posibilă editarea fişierelor în format pdf. Un astfel de porgram, software, este şi Infix PDF editor. După ce îl instalaţi, dacă folosiţi varianta gratis vă pune un watermark dar care nu deranjează, dacă folosiţi o variantă nonACTA atunci e şi mai bine. În acest program cu butonul T+ adăugaţi text unde doriţi. Din experienţă este nevoie să completaţi formularul doar în zona solicitantului, mai exact chenarul în mare. Chenarul din dreapta şi cel de jos rămân libere. Daţi un print şi gata. Un save as nu strică, face automat back-up la original.

Felicitări, tocmai aţi economisit 10 lei !