Campanie electorală Suceava 2012

Campania (cafteala) electorală e în desfăşurare şi la Suceava, peste tot se pot vedea semne că această etapă din viaţa socială a omului nu trece neobservată de aleşii neamului sau de posibilii viitori aleşi. Şi în acest an ca şi la campania trecută am observat un sentiment puţin conservator în afişele/benerele/mashurile expuse mai ales din partea celor din funcţie. Acestea sunt realizate ca şi cum vor doar să fie prezente şi îţi transmit mesajul că “noi suntem aici şi voi sunteşi acolo, nu uitaţi pe cine să votaţi”. Nici un mesaj electoral de pe stradă nu m-a convins cu nimic să îl aleg pe respetictivul în cele 5 secunde cât m-am uitat la el, nu de alta dar următoarele 2 am frânat la maxim să nu fac accident.

DSC_2782

Probabil cel mai mare afiş electoral expus în Suceava este şi cel mai prost realizat dintre toate. Pe cine promovează este clar, cum arată, cine este, nu prea se înţelege ce vrea mai degrabă ce funcţie are. Cea mai mare eroare o reprezintă cealalată junătate a afişului care este albă. Deci eu ca alegător ce să înţeleg, că diferenţa mai mult se vede decât se simte ? Adică în toţi aceşti ani diferit a fost un mare gol (alb) ? Oare nu putea să pună acolo ceva cu care s-ar putea mândri cum ar fi: trotuare pavate, proiectul parcării din centru, centura cea nouă a oraşului, sistemul de colenctare a apelor pluviale, şosele asfaltate … şi poate altele de care nu mai ştiu.

DSC_2796

Ca şi în cazul precedent compoziţia este bună, se vede cine este şi printr-un slogan după părerea mea total nepotrivit încearcă să transmită un mesaj mai mult subînţeles. Marea eroare din acest afiş este prezenţa Cetăţii de Scaun a lui Ştefan cel Mare situată în Suceava. Este adevărat că aceasta reprezintă un reper important în oraş dar acesta este doar şi strict istoric, prezenţa lui este potrivită doar în materialele de promovare turistice. Prezenţa cetăţii nu este meritul nici unuia dintre actualii funcţionari publici. Mai potrivită ar fi fost prezenţa unuia sau mai multor investiţii ce au avut un impact bun în Suceava pe parcursul mandatului acestuia.

DSC_2785

Şi pentru a finaliza observaţiile asupra acestui partid am să adresez întrebarea: care echipă ? Care nene, tanti, cum îl cheamă, cum arată, cine este, ce a făcut, ce vrea să facă, ce poate să facă dacă este ales ? Pe buletinul de vot va fi un chenar unde va scrie sec “echipa lui …” şi în rest nimic ? Votăm la nv. să înţeleg sau numele acestora vor apărea la un moment dat undeva dar probabil vor fi o mare supriză pentru mulţi dintre alegători.

DSC_2783

Nu cred că l-am ratat dar având în vedere că am făcut o tură aproape completă de oraş nu l-am văzut, acesta este cel mai mare, cel mai vizibil şi cu care doresc ei să câştige  alegerile la Suceava. Fiind situat deasupra părţii carosabile, nu permite şoferului să aloce mult timp acestuia pentru a-l citi, pasagerii autobuzelor nu văd prin plafon iar pietonii nu cred că stau şi se uită minunaţi la ele, mai ales pentru că nu se vede rapid cine şi ce vrea. Conţinutul nu e raportat corespunzător la dimensiune, la distanţa de cititor şi la timpul alocat de trecător.

DSC_2790

Probabil cel mai vizibil afiş de pe mijlocul drumului doar că are un mare minus: cum îi cheamă pe ăia, nu se vede. Funcţiile alea sunt prezente sau dorite ? Dacă comparăm acest afiş cu primele am putea spune că avem cel puţin 2 primari în funcţie. Fotografiile cu respectivii parcă sunt făcute pe fugă sau luate din arhivă, unul parcă e la şedinţa de partid, celălalt parcă pozează pentru permisul de conducere.

DSC_2795 DSC_2792

Conjunctura alegerii metodei de ancorare a afişului face ca numele candidatului să fie greu de citit sau chir imposibil într-un timp scurt. Alegerea afişării în două ţinute vestimentare duce în eroare privitorul ducând la întrebarea dacă sunt două surori gemene sau dacă e aceeaşi persoană. O reducere a dimensiunii siglei şi a măririi numelui pentru vizibilitate ar fi fost mai inspirată.

DSC_2798

Un afiş direct, la obiect, cu o fotografie făcută întâmplător. Totuşi transmite un mesaj ascuns: nu lăsăm pe nimeni în spate, dacă eşti cu noi tot te vezi. Chiar dacă eşti în planul 2, 3 sau 4 al imaginii. Deci, fără pretenţii, important e să fii la vedere, restul nu contează. Totuşi, dacă nu mă uit la OTV, cine e nenea din dreapta şi în calitatea lui de ce îl promovează pe celălalt ?

DSC_2789

Acest afiş este unul de informare, de amintire sau de promovare ? Nu de alta dar nu mă hotărăsc. El este primar, a fost, vrea să fie … cel puţin alţii au pus un Votat pe acolo pe undeva. Pe lângă faptul că nu se vede prea bine din ce partid face parte ar fi fost mai potrivit să umple spaţiul alb, gol, de ce consideră el sau partidul pe care îl reprezintă că “o şansă” reprezintă.

Ca notă generală dacă ar fi să mă iau după afişele din oraş, nu toate au fost prezentate şi analizate, aş alege UNPR. Nu ştiu cine sunt, dacă vor face ceva mai bun în Suceava dar cel puţin se prezintă mai bine. Această campanie prezintă foarte clar cât de “profesionişti” sunt cei care au realizat materialele şi că de fapt nu numele instituţiei este important ci omuleţul care le crează şi care ia cei mai puţini bani dar care poate face diferenţa între o campanie bună şi una rea, dar care de multe ori nu este ascultat suficient deşi viziunea lui  asupra unui anume material este mai bună uneori.