Un an nou de privit

De multe ori sunt de părere că sunt momente în viaţă pe care trebuie să le priveşti prima dată şi apoi să le imortalizezi prin foto, video sau alte tehnici. Aşa a fost şi la revelionul ce tocmai a trecut care s-a organizat din nou la Mall în Suceava dar în acest an am fost inspirat şi nu am mai intrat în parcare la ei ci am mers frumuşel la SCS. De acolo am făcut 10 minute până la locul faptei, din păcate pentru suceveni acest drum a fost ultima aventură pe 2012 deoarece trotuarele erau nişte munţi de ghiaţă, aşa că fiecare pe gleznele lui. După ce era cât pe ce să-l huiduiesc pe primar că nu a făcut nimic pentru cei ce l-au pus în funcţie, am urmărit cu drag scurtul spectacol de artificii.

Da, doar l-am urmărit cu privirea, cu mintea, cu sufletul dacă vreţi să o spuneţi altfel. Spre deosebire de mine majoritatea nu au considerat că e un moment de reînviere, de speranţe noi pentru anul care vine, un moment în care să te umplii de bucurie, un moment de sărbătoare în care trebuie doar să simţi, ci grija lor cea mai mare era să filmeze artificiile cu telefoanele mobile.  Înţeleg că e la modă să înregistrezi tot ce mişcă dar din experinţa fotografică vă spun că ochiul uman nu poate fi egalat ca şi performanţe de un echipament electronic aşa că nu o să trăieşti niciodată emoţia singurei artificii tip perdea ce a luminat cerul Sucevei. Dacă nu te uiţi pur şi simplu, dacă nu surprinzi cu privirea, cu mintea, şi nu trăieşti un astfel de eveniment l-ai pierdut pentru totdeauna, înregistrarea nu îţi va transmite acelaşi sentiment.

Şi poate cea mai mare greşeală pe care am observat-o la cei ce filmau artificiile era că le urmăreau prin ecranul telefonului. Dacă tot eşti acolo şi vrei să trăieşti sentimentul unic al trecererii peste an, chiar dacă este unul sărăcăcios din partea organizatorilor, cel puţin fii sigur că îl trăieşti la maxim, aşa că dacă tot eşti deja îngheţat şi în mijlocul a 1000 de oameni măcar fă-ţi un bine şi nu rata momentul, îndreaptă camera spre artificii dar nu le privi prin aparat, ci direct, poate o să îţi tremure mâna sau poate o să filmezi puţin pe  lângă dar cel puţin vei trăi evenimentul. Probabil că înregistrarea va ajunge pe internet sau o vei şterge după 2 săptămâni şi nu v-a mai fi importantă dar dacă vei trăi artificiile cu ochii minţii poate te va inspira în anul cel nou să faci un lucru ce îţi va schimba viaţa.

 Ştiţi care e ultima fiţă pe 2013 ? Să fumezi în salvare când pleci la intervenţie.

La mulţi ani şi lumină !